Ultimul banc din 2010, cu motociclişti

Un tip îl sună pe prietenul său cel mai bun:
      - Scuză-mă că te deranjez chiar în luna de miere, dar am nevoie de sfatul tău pentru o decizie crucială. Suspectez de ceva timp cã soţia mă înşeală. Semnele obişnuite... sună telefonul şi, dacă răspund eu, cel care sună închide. Soţia iese foarte mult cu "prietenele" ei şi când o întreb cine sunt acestea întotdeauna îmi răspunde "Doar nişte prietene de la serviciu, nu le cunoşti." Stau întotdeauna treaz şi mă uit pe geam, ca să văd maşina din care coboară când se întoarce acasă, dar întotdeauna vine pe jos, pe alee; deşi aud o maşină care pleacă de la colţul strãzii. Odată am luat telefonul ei doar pentru a vedea cât e ceasul şi a început să ţipe să nu mai pun mâna pe telefonul ei. În fine, niciodată nu am deschis acest subiect cu ea. Cred că în adâncul sufletului meu pur şi simplu nu vreau să aflu adevărul, dar aseară a ieşit iar şi m-am hotărât s-o pândesc. Am parcat motocicleta mea Kawasaki aproape de garaj şi m-am ascuns după ea. Chiar în acel moment, când eram culcat după Kawasaki-ul meu, am observat cã prin învelişul de la supapa motorului părea că se scurge puţin ulei. E ceva ce pot repara singur sau trebuie să o aduc la service?

Limitele banalului

      Tinerele doamne învaţă despre sexul opus din romanele scrise de nişte femei, şi comparativ monstruozităţile pe care le prezintă pe post de bărbaţi în paginile acestui gen de literatură de coşmar, păsările ucigaşe ale lui Pitagora şi demonul lui Frankeistein erau adevărate specimene umane.
      Mă întreb dacă aceste învăţătoare ale doamnelor se opresc oare, măcar o clipă, pentru a se gândi la răul pe care îl fac înfăţisând paradisul şi spunându-le Evelor copilăroase şi Adamilor prostuţi că păcatul este dulce şi că decenţa este ridicolă şi vulgară? Oare pe câte fete inocente nu le-au transformat ele în nişte femei diabolice? Oare câtor băieţi cu caracter slab nu le-au arătat aceste autoare vicleşugurile murdare ca pe nişte scurtături prin care pot ajunge la inima unei fecioare? Nu este ca şi când ar scrie despre viaţă aşa cum este ea. Dacă vorbeşti drept şi spui adevărul, lucrurile se vor rezolva de la sine. Dar descrierile lor sunt nişte mâzgălituri neterminate, plăsmuite de prorpia lor imaginaţie bolnavă.

      Noi vrem să ne gândim la femei nu ca la nişte sirene care ne atrag spre distrugere - după cum le înfăţişează chiar sexul lor -, ci ca la nişte îngeri buni care ne înalţă. Ele au o mai mare putere asupra binelui şi răului decât îşi imaginează. Chiar în momentul în care caracterul unui bărbat se formează, acesta se îndrăgosteşte, şi atunci femeia pe care o iubeşte deţine puterea asupra lui. În mod inconştient, el se modelează după dorinţele ei, bune sau rele. Îmi pare rău că trebuie să fiu destul de nepoliticos, dar trebuie să spun că nu cred că femeile îşi folosesc întodeauna influenţa pentru un scop nobil. Prea des, lumea femeii este legată rapid şi cu putere de limitele banalului. Eroul lor ideal este un prinţ meschin, şi pentru a deveni un astfel de prinţ, multe minţi luminate, vrăjite de dragoste, sunt pierdute pentru restul omenirii. (JJ)

Desfiinţare

Pe El:

Nu adaug nimic.

      Nu trebuie să fi trist că şi-a găsit, sau că va apuca să pună mânuţă Ei draguţă (pe care o adorai alături de cealaltă parte) pe altul. Bucură-te pentru Ea, frumoasa Eva, că a reuşit. A reuşit să scape de un fraier care nu a ştiut s-o aprecieze cum Ea îşi dorea.

Pe Ea:

      Multă vreme te va avea în frumoasa lui întruchipare, amintindu-şi cu drag, frumosul Adam, cum îi deschideai ochii îndrăgostiţi, auto-desfiinţându-te, spunându-i că nu va mai găsi o proastă care să stea lângă unul ca el. Întradevăr nu va mai găsi o proastă, El va găsi o fată care să se îndrăgostească de Domnia Sa.

Nimic de pierdut. Înainte eraţi, tot, doar nişte străini. (eu)

Nu-mi pasă

      Tot timpul încep cu primele şase. Şase ce? Cuvinte... Nu.  Nu funcţionează, măcar, nici acea tastă care te face să te îndepărtezi de acel început prostesc. Acea parte când eşti în stare să spui cu ce te ocupi în acel moment, chiar dacă nimănui nu-i pasă, nici mie. De-aia, nimeni nu o să te citească. Nimănui nu-i pasă, nici mie, sunt prea mulţi, mulţi nebuni. Unul dintre ei e cel care se gândeşte în fiecare zi ce naiba să bage în gură. Şi bagă nimic, altul bagă un pic mai mult, celălalt un pic mai puţin. Nu-mi pasă.
      Simţeam azi "nevoia de una", mă gândeam cum ar fi să încep să-mi poftesc poftele?! L-am întrebat, mi-a spus că e de-acord, doar că el nu vine cu mine şi că, combinaţiile ies mai bine când încerci să le rezolvi de unul singur. Am fost de-acord, nu puteam să zic nu, când ştiam că sunt în stare să mă îmbrac, să le întâlnesc şi să le vrăjesc atât de bine încât să le îndes într-o "pungă de nailon". L-a început, ca orice român sătul, nu-mi doream decât una, una şi bună, pe care eram conştient că aş fi savurat-o din plin, ca pe un pahar de vin. Din mai multe sărutări şi mai multe părţi am terminat-o pe prima. Dracu a ştiut că în 12 Noiembrie voi ajunge să savurez partea a patra. Bine, cu el se făcea a opt-a. Nu-mi pasă. (eu)

Dar

      Dar şi biata Angelina este tristă şi îşi şterge tăcută lacrimile, căci Edwin a renunţat să mai îi poarte batista în buzunarul interior al vestei sale.
      Fiecare dintre ei este uimit de transformarea suferită de celălalt, dar nici unul dintre ei nu este conştient de propria sa schimbare. Căci dacă ar fi, nu ar mai suferi atât de mult ca acum. Căci ar reuşi să caute cauza stingerii iubirii lor în zona potrivită, şi anume în meschinăria bietei firi umane, şi atunci şi-ar da mâna peste acest eşec comun şi ar începe să îşi construiască din nou relaţia pe o bază mult mai realistică şi trainică. Dar suntem atât de orbi la propriile noastre defecte şi atât de conştienţi de ale celor din jur! Tot ceea ce ni se întâmplă este întodeauna din cauza celorlalţi. Angelina ar fi continuat să-l iubească pentru totdeauna, până la sfârşitul timpurilor, pe Edwin dacă aceasta nu s-ar fi înstrăinat şi nu s-ar fi schimbat atât de mult. Şi Edwin ar fi continuat să o adore pe Angelina pentru veşnicie dacă aceasta ar fi rămas aceeaşi fată pe care a cunoscut-o şi de care s-a îndrăgostit.
      Este o clipă tristă pentru voi doi atunci când lampa iubirii s-a stins, iar focul afecţiunii nu s-a aprins încă, trebuind de aceea să bâjbâiţi prin frig, prin zorii aspri ai vieţii, după ea pentru a o aprinde. Dacă vrea Dumnezeu, lumina ei vă va cuprinde înainte ca ziua să treacă, căci mulţi stau tremurând lângă tăciunii stinşi ai iubirii, fără ca altceva să îi mai poată încălzi, până când noaptea se lasă peste ei.
      Focul afecţiunii poate arde vesel, în timp ce flacăra albă a iubirii pâlpâie şi se stinge. (J.k.J)

www.koyos.ro

      Cel mai potrivit slogan ar fi în engleză. Aşa ar putea scăpa de continuarea la "coios". Dar dacă tot suntem prin România ofer două variante simple şi eficiente:

              Română - "Magazinul de zâmbete, IT&C şi electronice"


              Engleză  - "Koyos. You can smile with us." 

      Am ales să mă leg de zâmbete deoarece are în logo un zâmbet la primul "O", de fapt două dacă întorci capul.

Droguri digitale

Marijuana - recreativ - foarte puternic - 45 de minute Descarcă aici
Peyote - recreativ - foarte, foarte puternic - 35 de minute Descarcă aici
Crystal meth - recreativ - foarte puternic - 35 de minute Descarcă ai
Cocaină - recreativ - foarte puternic - 30 de minute Descarcă aici

Bărbatul care s-a îndrăgostit poate...

      Ai fost vreodată îndrăgostit, fără îndoială! Dacă nu, precis că vei fi cândva. Iubirea este la fel ca pojarul; toţi trebuie să trecem prin această experienţă. Şi tot ca în cazul pojarului, se face o singură dată. Nimănui nu trebuie să îi fie teamă că s-ar îndrăgosti şi a doua oară în viaţă. Bărbatul care s-a îndrăgostit o dată poate frecventa cele mai periculoase locuri şi poate apela la cele mai nesăbuite trucuri, cu cea mai perfectă nonşalanţă. El poate participa la un picnic în pădurile umbroase, poate rătăci pe cărările pline de frunze moarte şi poate sta pe un buştean acoperit de muşchi pentru a putea admira apusul de soare. Nu-i e teamă să intre într-o casă liniştită de la ţară mai mult decât i-ar fi să se ducă la clubul la care mergea de obicei. El se poate alătura unei petreceri în familie, pentru a coborî pe cursul unui râu. Şi poate chiar, pentru a strica o prietenie, să se aventureze chiar şi în ghiarele căsătoriei. El poate rezista la vârtejul ameţitor al unui încântător vals, după care se poate odihni în întunericul unei sere, fără să se aleagă din asta cu ceva mai durabil decât o răceală. El poate înfuria riscurile unei hoinăreli sub clar de lună în josul aleilor sau a unei plimbări cu barca, în amurgm prin stuful întunecat. El poate trece peste un pârleaz fără să păţească nimic, se poate căţăra prin hăţişul unui gard viu fără să se zgârie, şi poate coborî pe o pantă alunecoasă fără să cadă. Se poate uita în nişte ochi luminoşi ca soarele fără să ameţească, şi poate să asculte glasurile sirenelor, reuşind să navigheze fără a fi năucit de acestea. Şi mai poate strânge albe mâini în mâna sa, fără să simtă acea vrajă, ca un fel de fior electric, capabil să îl reţină în graţioasa strânsoare a acestora. (J.K.J)

Despre a fi trândav

      Acum, aceasta este un subiect asupra căruia mă consider a fi pe deplin informat. Domnul care, atunci când eram copil, mă scălda în izvorul înţelepciunii pentru nouă guinee obişnuia să-mi spună că el nu a întâlnit niciodată un băiat care să muncească mai puţin, într-un timp mai lung decât mine; şi îmi amintesc cum sărmana mea bunică a observat o dată din întâmplare, în cursul unei instruiri asupra modului de utilizare a unei cărţi  de rugăciuni, că era foarte puţin probabil că voi face vreodată ceva ce nu ar fi neaparat necesar să fac, dar era ferm convinsă că voi lăsa neterminate cam toate lucrurile pe care ar fi fost neaparat necesar să le fac.
      Mi-e teamă că am adeverit doar jumătate din profeţia bătrânei doamne, dragi. Dumnezeu să mă ajute! Am făcut multe lucruri pe care nu era neaparat necesar să le fac, în ciuda trândăviei mele. Dar am confirmat pe deplin exactitatea judecăţii ei în ceea ce priveşte neglijarea lucrurilor pe care nu ar fi trebuit să le neglijez. Trândăvia a fost întodeauna punctul meu forte. Nu consider că am muncit pentru asta - este un dar pe care puţini oameni îl posedă. Există foarte mulţi oameni leneşi şi pierde-vară, dar un om cu adevărat nefolositor, trândav este o raritate. Aceasta nu este o persoană care de-abia se mişcă, cu mâinile în buzunare. Dimpotrivă, cea mai surprinzătoare caracteristică a sa este aceea de a fi mereu extrem de ocupat.

      E imposibil să te bucuri cu adevărat de trândăveală dacă nu ai multe lucruri de făcut. Nu există nici o plăcere în a nu face nimic atunci când chiar nu ai nimic de făcut. În astfel de cazuri, pierderea timpului este doar o ocupaţie, una chiar obositoare. Trândăvia, precum săruturile, trebuie furată pentru a fi plăcută. (Jerome K. Jerome)