duminică, 1 mai 2011

Am învins! Dar nu suntem, aproape de, campioni

      Atmosferă incendiară în Ghencea, azi când aşteptările nu erau chiar atât de deosebite, în ceea ce priveşte numărul spectatorilor. Peste 1500 de stelişti şi-au luat inima-n dinţi, s-au plictisit în ultimul hal la casele lor, şi au luat cu asalt stadionul pe care, încă mai, joacă FC Steaua Bucureşti. Cu 300 inşi mai mulţi pe stadion faţă de fanaticii din Banat care ne ocupă primul loc în campionat, cu 6000 mai puţini ca minorităţile din Giuleşti, am avut plăcerea să savurăm o victorie absolut superbă a steliştilor.
      Totul a început de la vechile cunoştinte între tata Jean şi patronul Becali. Astfel Onofraş, după prea-multele ratări, a reuşit să penetreze mingea în plasă scăpat, dubios, singur în careu la 5 metri, între doi fundaşi bistriţeni. Meritul îl are Cristi Tănase, care a dat o centrare frumoasă. O altă greşeală a celor de la Gloria Bistriţa, a venit un minut mai târziu, minutul 25, când au reuşit să egaleze prin Bâlbă. Cel care şi-a făcut treaba, iar după aproximativ zece minute a ieşit accidentat (cică) de pe teren. Probabil, odată ajuns în capitală, îşi făcu şi băiatu' rezervare în Bambuuu.
      Se pare că Nicolae Dică s-a trezit şi el din morţi, reuşind să marcheze golurile victoriei Stelei în minutele 43, respectiv 51, mingea, lovindu-l pur şi simplu accidental.
     Patronul George Becali s-a declarat mulţumit de victoria acestui joc aranjat, iar după meci a fost ridicat în slăvi de suporterii pe care i-a plătit să scandeze "Becali NU pleca din Ghencea". Nu ştim sigur la ce s-au referit... să nu părăsească clubul, sau să nu mute echipa din sezonul următor, la fel cum am jucat multe etape la Buzău. Mă refer la meciurile directe cu Gloria Buzău. Jean Pădureanu nu comentează prestaţia echipei sale. A rămas doar cu dialogul tată-fiică din tribune "Tată ce înseamnă pizdă?''...
      Rezultatul final e cel ce contează la sfârşit, astfel, Steaua Bucureşti a reuşit să învingă de Ziua Muncii formaţia Gloria Bistriţa cu scorul de 3-1.