Despre a fi trândav

      Acum, aceasta este un subiect asupra căruia mă consider a fi pe deplin informat. Domnul care, atunci când eram copil, mă scălda în izvorul înţelepciunii pentru nouă guinee obişnuia să-mi spună că el nu a întâlnit niciodată un băiat care să muncească mai puţin, într-un timp mai lung decât mine; şi îmi amintesc cum sărmana mea bunică a observat o dată din întâmplare, în cursul unei instruiri asupra modului de utilizare a unei cărţi  de rugăciuni, că era foarte puţin probabil că voi face vreodată ceva ce nu ar fi neaparat necesar să fac, dar era ferm convinsă că voi lăsa neterminate cam toate lucrurile pe care ar fi fost neaparat necesar să le fac.
      Mi-e teamă că am adeverit doar jumătate din profeţia bătrânei doamne, dragi. Dumnezeu să mă ajute! Am făcut multe lucruri pe care nu era neaparat necesar să le fac, în ciuda trândăviei mele. Dar am confirmat pe deplin exactitatea judecăţii ei în ceea ce priveşte neglijarea lucrurilor pe care nu ar fi trebuit să le neglijez. Trândăvia a fost întodeauna punctul meu forte. Nu consider că am muncit pentru asta - este un dar pe care puţini oameni îl posedă. Există foarte mulţi oameni leneşi şi pierde-vară, dar un om cu adevărat nefolositor, trândav este o raritate. Aceasta nu este o persoană care de-abia se mişcă, cu mâinile în buzunare. Dimpotrivă, cea mai surprinzătoare caracteristică a sa este aceea de a fi mereu extrem de ocupat.

      E imposibil să te bucuri cu adevărat de trândăveală dacă nu ai multe lucruri de făcut. Nu există nici o plăcere în a nu face nimic atunci când chiar nu ai nimic de făcut. În astfel de cazuri, pierderea timpului este doar o ocupaţie, una chiar obositoare. Trândăvia, precum săruturile, trebuie furată pentru a fi plăcută. (Jerome K. Jerome)