Ultimul banc din 2010, cu motociclişti

Un tip îl sună pe prietenul său cel mai bun:
      - Scuză-mă că te deranjez chiar în luna de miere, dar am nevoie de sfatul tău pentru o decizie crucială. Suspectez de ceva timp cã soţia mă înşeală. Semnele obişnuite... sună telefonul şi, dacă răspund eu, cel care sună închide. Soţia iese foarte mult cu "prietenele" ei şi când o întreb cine sunt acestea întotdeauna îmi răspunde "Doar nişte prietene de la serviciu, nu le cunoşti." Stau întotdeauna treaz şi mă uit pe geam, ca să văd maşina din care coboară când se întoarce acasă, dar întotdeauna vine pe jos, pe alee; deşi aud o maşină care pleacă de la colţul strãzii. Odată am luat telefonul ei doar pentru a vedea cât e ceasul şi a început să ţipe să nu mai pun mâna pe telefonul ei. În fine, niciodată nu am deschis acest subiect cu ea. Cred că în adâncul sufletului meu pur şi simplu nu vreau să aflu adevărul, dar aseară a ieşit iar şi m-am hotărât s-o pândesc. Am parcat motocicleta mea Kawasaki aproape de garaj şi m-am ascuns după ea. Chiar în acel moment, când eram culcat după Kawasaki-ul meu, am observat cã prin învelişul de la supapa motorului părea că se scurge puţin ulei. E ceva ce pot repara singur sau trebuie să o aduc la service?

Limitele banalului

      Tinerele doamne învaţă despre sexul opus din romanele scrise de nişte femei, şi comparativ monstruozităţile pe care le prezintă pe post de bărbaţi în paginile acestui gen de literatură de coşmar, păsările ucigaşe ale lui Pitagora şi demonul lui Frankeistein erau adevărate specimene umane.
      Mă întreb dacă aceste învăţătoare ale doamnelor se opresc oare, măcar o clipă, pentru a se gândi la răul pe care îl fac înfăţisând paradisul şi spunându-le Evelor copilăroase şi Adamilor prostuţi că păcatul este dulce şi că decenţa este ridicolă şi vulgară? Oare pe câte fete inocente nu le-au transformat ele în nişte femei diabolice? Oare câtor băieţi cu caracter slab nu le-au arătat aceste autoare vicleşugurile murdare ca pe nişte scurtături prin care pot ajunge la inima unei fecioare? Nu este ca şi când ar scrie despre viaţă aşa cum este ea. Dacă vorbeşti drept şi spui adevărul, lucrurile se vor rezolva de la sine. Dar descrierile lor sunt nişte mâzgălituri neterminate, plăsmuite de prorpia lor imaginaţie bolnavă.

      Noi vrem să ne gândim la femei nu ca la nişte sirene care ne atrag spre distrugere - după cum le înfăţişează chiar sexul lor -, ci ca la nişte îngeri buni care ne înalţă. Ele au o mai mare putere asupra binelui şi răului decât îşi imaginează. Chiar în momentul în care caracterul unui bărbat se formează, acesta se îndrăgosteşte, şi atunci femeia pe care o iubeşte deţine puterea asupra lui. În mod inconştient, el se modelează după dorinţele ei, bune sau rele. Îmi pare rău că trebuie să fiu destul de nepoliticos, dar trebuie să spun că nu cred că femeile îşi folosesc întodeauna influenţa pentru un scop nobil. Prea des, lumea femeii este legată rapid şi cu putere de limitele banalului. Eroul lor ideal este un prinţ meschin, şi pentru a deveni un astfel de prinţ, multe minţi luminate, vrăjite de dragoste, sunt pierdute pentru restul omenirii. (JJ)

Desfiinţare

Pe El:

Nu adaug nimic.

      Nu trebuie să fi trist că şi-a găsit, sau că va apuca să pună mânuţă Ei draguţă (pe care o adorai alături de cealaltă parte) pe altul. Bucură-te pentru Ea, frumoasa Eva, că a reuşit. A reuşit să scape de un fraier care nu a ştiut s-o aprecieze cum Ea îşi dorea.

Pe Ea:

      Multă vreme te va avea în frumoasa lui întruchipare, amintindu-şi cu drag, frumosul Adam, cum îi deschideai ochii îndrăgostiţi, auto-desfiinţându-te, spunându-i că nu va mai găsi o proastă care să stea lângă unul ca el. Întradevăr nu va mai găsi o proastă, El va găsi o fată care să se îndrăgostească de Domnia Sa.

Nimic de pierdut. Înainte eraţi, tot, doar nişte străini. (eu)